Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi încadrări în Poliția Română. Care sunt condiţiile

ro

15 Jan, 2019 14:03 2445 Marime text

290 de posturi în Poliția Română au fost scoase la concurs prin încadrare directă.

Înscrierile se fac la sediile unităților de poliție care au scos posturile la concurs, până pe 22 ianuarie 2019.
 
Persoanele care își doresc o carieră în Poliția Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităților de poliție care au scos posturile la concurs, până la data de 22 ianuarie 2019. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.  
 
Din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofițer (219), cât și de agent (18+1 reîncadrare) și personal contractual (52). 
 
Sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigații criminale, economic, combaterea criminalității organizate, comunicare și relații publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenții și acțiuni speciale, cazier judiciar, statistică și evidență operativă, poliție rutieră, psihologie.
 
Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să  îndeplinească toate condițiile legale specificate în anunț, precum și cerințele specifice pentru fiecare post.
 
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici - https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs și pe site-urile unităților teritoriale de poliție - https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-teritoriale.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii