Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:04 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nou record pentru pictorul Adrian Ghenie. Un tablou de-al său s-a vândut cu suma de nouă milioane de dolari

ro

07 Oct, 2016 19:11 4928 Marime text
Tabloul „Nickelodeon“, pictat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate aseară, la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român, potrivit Business Review.

Tabloul vândut pentru suma de 9 milioane de dolari a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.
 
Preţul estimativ al casei de licitaţii pentru tabloul ‘Nickelodeon’, care a fost pictat în 2008, era de 1 - 1,5 milioane de lire sterline.
 
Preţul total pentru această pictură a fost de 7,1 milioane de lire sterline, adică 9 milioane de dolari şi reprezintă un record absolut pentru pictorul român. Tabloul este pictat pe două plăci de 2.38x 4.14 metri, iar numele său reprezintă o sală de cinema mică dintr-un cartier, dar şi un post de televiziune american pentru copii. Titlul face trimitere spre influenţa televiziunii asupra tinerei generaţii fiind şi o trimitere spre elementele iconice pe care autorul le împrumută din tehnica cinematografică, după cum a mărturisit însuşi pictorul.
 
În cadrul licitaţiei a mai fost vândut un tablou al lui Ghenie numit ‘The surgeon and his soul/ Chirurgul şi sufletul său’ al cărui preţ a fost estimat iniţial între 150.000 şi 200.000 de lire sterline, dar a ajuns la suma de 341.000 de lire.
 
La începutul anulu, tabloul lui Ghenie ‘Self-Portrait as Vincent Van Gogh/ Autoportret ca Vincent Van Gogh’ (2012) s-a vândut la New York în cadrul unei licitaţii organizată de Sotheby’s pentru 2.59 de milioane de dolari, faţă de valoarea estimată iniţial de 200.000-300.000 de dolari.
 
Recordul personal al lui Ghenie fusese stabilit tot anul acesta, când lucrarea sa „The Sunflowers in 1937” a fost vândută, tot la Sotheby's, pentru 4 milioane de euro.
 
În anul 2014, pentru „The Fake Rothko”, Ghenie obţinuse (la aceeaşi Sotheby's) 1,8 milioane de euro.

 
Un singur artist plastic român a vândut cu peste 1 milion de euro, şi anume Constantin Brâncuşi. Recordul absolut al sumei plătite pentru o lucrare a unui artist român este de aproape 30 de milioane de euro pentru sculptura Madame L. R. (la casa de licitaţii Christie's, în 2009). Lucrarea provenea din colecţia personală de artă Yves Saint Laurent.


Cine este pictorul Adrian Ghenie?
 

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.
 
Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby's, la Londra, lucrarea acestuia "The Fake Rothko" fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea "The Fake Rothko" era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

 
Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.
 
Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii