Număr uriaş de sancţiuni aplicate de poliţişti, după controalele din trenuri
Număr uriaş de sancţiuni aplicate de poliţişti, după controalele din trenuri
05 Aug, 2016 19:39
ZIUA de Constanta
1464
Marime text
Poliţiştii de la transporturi acţionează permanent pentru siguranţa cetăţenilor care călătoresc cu trenul şi pentru siguranţa şi verificarea legalităţii transporturilor de mărfuri.
În urma acţiunilor desfăşurate, în prima jumătate a acestui an, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, au fost înregistrate mai puţine furturi de componente de la vagoane, de componente de la infrastructura feroviară şi de bagaje.
În primele 6 luni ale anului 2016, Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a continuat acţiunile pentru siguranţa călătoriilor cu trenul şi a transporturilor de mărfuri pe cale ferată.
Poliţiştii au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor fiscale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale de la infrastructură şi vagoane.
De asemenea, la evenimentele importante (meciuri de fotbal, procesiuni religioase), precum şi la plecările şi întoarcerile din minivacanţe, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat acţiuni suplimentare pentru ca cetăţenii să călătorească în siguranţă.
Astfel, au fost desfășurate activități de patrulare în 51.168 de trenuri, în urma cărora au fost constatate 292 de infracţiuni, dintre care 191 de natură economico - financiare și 75 judiciare, 158 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
Pentru neregulile constate, au fost aplicate 11.497 de sancțiuni contravenţionale în valoare de 1.627.200 de lei și au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 3.553.340 de lei.
În urma controalelor, au fost identificaţi 42.581 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 2.784.021 de lei.
Totodată, poliţiştii de la rutieră şi cei de la transporturi au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere care se produc la trecerile la nivel cu cale ferată, în urma cărora au fost constatate 98 de infracțiuni.
Pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, au fost aplicate 10.253 de sancţiuni contravenţionale și au fost reţinute 749 de permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice, au fost retrase 237 de certificate de înmatriculare.
În cadrul planului de acţiune RAIL ACTION DAY, organizat simultan în toate ţările membre RAILPOL, au fost desfășurate activități pentru prevenirea şi combaterea imigraţiei ilegale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale.
Poliţiştii de la transporturi au verificat asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor monetare în sistemul transporturilor feroviare și s-au făcut demersuri pentru instalarea unor sisteme de supraveghere video în zonele cu risc.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la societăţile specializate de pază cu privire la modul de îndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin agenţilor de pază în domeniul feroviar, au fost aplicate 414 sancţiuni contravenţionale și au fost constatate 2 infracţiuni comise de personalul de pază.
De asemenea, poliţiştii au realizat întâlniri periodice cu companiile de transport pe calea ferată, la care s-au stabilit activităţi comune pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
Pentru informarea cetăţenilor şi prevenirea furturile de bagaje, poliţiştii au continuat activitățile în cadrul campaniilor de informare a călătorilor.
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de la transporturi, furturile de componente de la vagoane au scăzut cu peste 79%, cele de la infrastructura de transport cu 55%, iar cele din vagoane cu 49%.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii