UPDATE 4 Crimă abominabilă la Constanţa. O femeie a fost măcelărită aseară, pe strada Bicaz (galerie foto+video)
UPDATE 4: Crimă abominabilă la Constanţa. O femeie a fost măcelărită aseară, pe strada Bicaz (galerie foto+video)
29 Jan, 2016 07:37
ZIUA de Constanta
6215
Marime text
La fața locului, polițiștii au descoperit că bărbatul își înjunghiase fosta concubină, Scripca Mihaela Amalia, de 40 de ani, în faţa celor trei copii ai ei, după care și-ar fi provocat singur tăieturi pentru a da vina pe actualul concubin. Omul intrase peste fosta concubina și actualul ei iubit cu gânduri necurate. Ambii au fost preluaţi de un echipaj al Serviciului judeţean de Ambulanţă. Femeia era înjunghiată în zona abdominală dreapta, plagă regiune claviculară stânga, şoc hipovolemic şi se afla în stop cardiorespirator la sosirea cadrelor medicale. Deşi s-au luptat să o salveze, femeia a decedat în această dimineaţă.
Autorul s-a tăiat însă superficial la mână şi a fost reţinut de poliţişti și plasat sub pază în Spitalul Județean Constanța. El urmează să fie audiat.
Se pare că în toiul scandalului şi actualul concubin al femeii a fost uşor rănit. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor ce au dus la tragicul eveniment.
UPDATE 4, ora 18.31:
Nicolae Gociu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
UPDATE3, ora 15.38:
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa continuă cercetările specifice în dosarul în care Nicolae Gociu este suspectat că şi-ar fi ucis soţia.Azi, bărbatul ar putea fi va fi prezentat Tribunalului Constanţa de judecată cu propunere de arestare. Nicolae Gociu lucra pentru omul de afaceri Costică Zelcă.
Contactat telefonic, Zelcă ne-a declarat că nu îl cunoştea personal pe Gociu şi că nu a avut probleme cu el, însă a menţionat că acesta lucra pentru Stop SRL de aproximativ trei luni.
UPDATE2, ora 10.10:
Tatăl femeii înjunghiate a povestit jurnaliștilor că atacatorul mai venea în vizită, dar cu toate astea nimeni nu se aștepta să se întâmple asemenea nenorocire.Tatăl femeii decedate spune că nu ştie exact ce s-a întâmplat pentru că el a aflat după ce femeia fusese dusă cu ambulanţa la spital.
El a povestit că, din ce a auzit, atacatorul a sunat la uşă, femeia s-a dus să îi deschidă şi atunci ar fi înjunghiat-o. Omul spune că cei doi se cunoşteau şi chiar copilăriseră împreună. „A făcut puşcărie tot pentru crimă!”, spune omul.
Tatăl femeii înjunghiate spune că au încercat copiii să o salveze dar nu ştie exact ce s-a întâmplat.
Se pare că Gociu Nicolae şi-ar fi împuşcat în 1990 socrii.
UPDATE1, ora 9.40:
Autorul omorului, Gociu Nicolae, născut în 1972, este un fost recidivist. El a fost dus în arest şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.Omul riscă închisoarea pe viaţă.
Vom reveni cu informaţii pe măsură ce le vom afla.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii