Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:19 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O navă a Marinei SUA soseşte duminică la Constanţa

ro

18 Jun, 2011 15:23 1136 Marime text

Nava de salvare şi recuperare USNS Grasp (T-ARS 51), una dintre cele patru nave aparţinând Comandamentului militar de transport maritim (Military Sealift Command) al Marinei SUA, va sosi duminică la Constanţa, unde va participa la antrenamente cu echipe de scufundare din România şi alte patru ţări.

Nava USNS Grasp (T-ARS 51) va rămâne la Constanţa timp de cinci zile, anunţă Ambasada SUA printr-un comunicat.

Pe durata vizitei în Romania, nava americană va întreprinde antrenamente cu echipe de scufundare din România, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia şi Ucraina, la bordul navei, dar şi în apele teritoriale române. Misiunea navei USNS Grasp este de a desfăşura exerciţii comune de scufundare, în scopul creşterii capacităţii în rândul echipelor de scufundare din ţările partenere şi asigurării unui schimb profesional între participanţi.

"România a fost aleasă să găzduiască antrenamentele echipelor de scufundare datorită experienţei dovedite a scafandrilor români şi datorită faptului că Centrul de Scafandri din cadrul Forţelor Navale Române este singurul din regiune dotat cu barocameră (incinta presurizabilă rezistentă la presiune)", se precizează în comunicatul ambasadei.

Pe parcursul vizitei in Romania nu vor fi organizate tururi pentru presă pe nava USNS Grasp.

La începutul acestei luni, în Portul Constanţa a acostat şi nava USS Monterey, care, începând din martie, participă la prima fază a desfăşurării scutului antirachetă în Europa, fiind echipată cu sistemul de apărare aeriană AEGIS.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii