Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:36 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă parcare este amenjată în cartierul Inel II din municipiul Constanța în locul unor garaje demolate (galerie foto)

ro

09 Apr, 2019 17:02 1914 Marime text
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a început astăzi lucrările de amenajare a unei noi parcări în cartierul Inel II, în perimetrul delimitat de străzile Prieteniei, Solidarității, Dreptății și Dumitru Marinescu.

Potrivit Primpriei Constanța, este vorba despre o parcare ce vine în continuarea celei din jurul Școlii generale nr. 39 „Nicolae Tonitza“, unde au fost date în folosință peste 200 de locuri de parcare.
 
Și aici locurile de parcare vor fi amenajate în locul zecilor de garaje ce au fost demolate de curând. În această perioadă se derulează lucrările de infrastructură – a fost decopertat asfaltul, a fost curățat terenul - urmând ca în perioada următoare să fie turnat covorul asfaltic, iar parcarea să fie marcată corespunzător.
 

”Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.
 
Reamintim că Primăria Municipiului Constanța a demarat o amplă campanie de eliberare a domeniului public de garaje. Acțiunea vizează peste două mii de garaje din toate cartierele din oraș.
 
Facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!” - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța

 
Sursa foto: Primăria Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii