Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:27 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial, de la DNA Anchetă în cazul unor persoane cu funcții de conducere și angajați în cadrul DIPI

ro

29 Aug, 2016 12:39 2222 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale pentru suspiciunea săvârşirii mai multor tipuri de infracţiuni între care deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, fapte ce ar fi fost comise de angajaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), între care şi persoane care deţin/au deţinut funcţii de conducere în respectiva instituţie.
 
Prezentul dosar s-a constituit prin disjungere din dosarul nr. 20/P/2016, mediatizat prin comunicatul nr 634/VIII/3 din 11 mai 2016, după trimiterea în judecată a mai multor persoane.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în perioada 2014 - 2015, persoane cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I) au aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale D.I.P.I. Astfel, banii ce urmau să fie folosiţi pentru acţiuni sau misiuni cu caracter informativ-operativ au fost îndreptaţi către cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției. În acest sens, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative a fost atestată în mod fals.
 
În aceeaşi perioadă, sub pretextul efectuării unor cheltuieli operative nereale, funcţionari din cadrul D.I.P.I. şi-au însuşit sume de bani şi produse.
 
Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituţiei au dispus clasificarea unor informaţii şi înregistrarea unor înscrisuri în evidenţele documentelor secrete de stat ale D.I.P.I, deşi divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securităţii naţionale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparenţa utilizării resurselor materiale ale instituţiilor publice.
 
După constituirea dosarului penal nr. 20/P/2016 la Direcţia Naţională Anticorupţie, una dintre persoanele din conducerea D.I.P.I. a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susţinut acuzaţiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziţia procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menţionat.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii