Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la MAI despre accidentul din Ungaria, în care a fost implicat un autocar românesc

ro

15 Feb, 2017 11:30 2265 Marime text
Ca urmare a situației semnalate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată cu privire la accidentul produs în această dimineață în Ungaria, în care a fost implicat un autocar românesc, conducerea MAI a dispus trimiterea de personal și echipaje SMURD în sprijinul autorităților ungare. 

Pentru a interveni la misiunile de salvare și acordare a asistenței medicale de urgență, la locul evenimentului au fost trimise o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) și două ambulanțe de prim ajutor SMURD (tip B) din cadrul ISU Arad, precum și două autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) din cadrul ISU Timiș. 

Totodată, la acest moment, elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Arad este prealertat pentru a interveni, în cazul în care situația o impune. De asemenea, ISU Arad a pregătit un post medical avansat (spital mobil), care poate fi trimis de urgență în zonă, în caz de nevoie.

La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Arad și Timiș sunt încheiate protocoale de colaborare cu serviciile de urgență din Ungaria, intervenția comună a structurilor din cele două țări fiind realizată conform procedurilor operaționale stabilite.

Acțiunile salvatorilor se derulează în condiții dificile, având în vedere condițiile meteorologice de ceață densă și vizibilitate redusă.

Accidentul a avut loc pe autostrada M43, la aproximativ 2 kilometri de granița româno-ungară, pe sensul către România. În accident au fost implicate mai multe autovehicule, printre care un autocar cu cetățeni români. 

Citește și

Accident cu autocar românesc. Patru morți



Sursa foto: Facebook MAI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii