Oficial despre aeronava companiei Blue Air, care a decolat cu destinaţia Liverpool şi s-a întors pe Aeroportul Otopeni
Oficial despre aeronava companiei Blue Air, care a decolat cu destinaţia Liverpool şi s-a întors pe Aeroportul


Cursa OB 133 avea 170 de pasageri la bord.
Conform Blue Air, cursa 0B 133, care a decolat vineri după-amiază de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Liverpool, s-a reîntors pe Aeroportul Otopeni ca urmare a deciziei comandantului, deoarece a existat o suspiciune de defecţiune tehnică, pasagerii urmând să fie transportaţi la destinaţie cu altă aeronavă.
"Zborul 0B 133, care a decolat în această după-amiază de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Liverpool, s-a reîntors la Bucureşti ca urmare a deciziei comandantului. Respectând procedurile în vigoare şi pentru că siguranţa este prioritară la Blue Air, echipajul a decis să revină pe Otopeni ca urmare a unei suspiciuni de defecţiune tehnică", precizează compania, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Pentru a diminua disconfortul creat de realizarea procedurilor de inspecţie, compania a luat decizia ca pasagerii să fie transportaţi cu o altă aeronavă Blue Air şi să ajungă la destinaţie în cel mai scurt timp posibil.
Sursa: Agerpres.ro"Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi şi are un istoric impecabil în siguranţa zborului. Pentru a elimina orice suspiciune şi pentru liniştea pasagerilor, avionul a aterizat pe Aeroportul Otopeni în condiţii de maximă siguranţă la ora 18:25, pentru efectuarea verificării tehnice", subliniază Blue Air..
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp