Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omul de afaceri Nelu Iordache, trimis în judecată de DNA. Prejudiciul se ridică la peste 23.000.000 lei

ro

06 Jul, 2018 17:20 2014 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
IORDACHE NELU, la data faptelor administrator al SC Romstrade SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,
SC ROMSTRADE SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,
 
IMAD ALI, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna decembrie 2012, inculpatul Iordache Nelu, în calitatea menționată mai sus, a înregistrat în contabilitatea SC Romstrade SRL achiziţii fictive de materiale de construcții în sumă totală de 58.921.812 lei, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe  profit şi al deducerii nelegale de TVA.
 
Facturile respective au fost emise de două societăți administrate de inculpatul Imad Ali.

Prin aceste demersuri inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 23.568.725 lei, din care s-a recuperat suma de 14.141.235 lei prin regularizarea taxei pe valoare adăugată aferentă facturilor respective.
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 9.427.490 lei.

         
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui număr de 2.362.057 acțiuni în valoare totală de 23.620.570 lei deținute de SC Romstrade SRL la o altă societate comercială.
         
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii