Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:09 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ONU cere tuturor părților 48 de ore de armistițiu la Alep

ro

22 Aug, 2016 23:20 1818 Marime text
ONU este gata să trimită ajutoare umanitare la Alep, dar cere angajamentul tuturor părților implicate în conflictul din Siria - nu doar al Rusiei - asupra unui armistițiu de 48 de ore, informează Reuters, citat de Agerpress.

ONU dorește două zile de armistițiu pe săptămână, pentru ca ajutoarele să poată ajunge atât la rebelii din est, cât și în vestul Alepului, controlat de guvern.

Rusia, care a sprijinit guvernul sirian printr-o campanie de bombardamente aeriene, a confirmat joia trecută că susține încetarea focului la Alep. Cel mai mare oraș din Siria înaintea celor cinci ani război a devenit centrul luptelor, unde până la două milioane de persoane de ambele părți nu au acces la apă potabilă, din cauza distrugerii infrastructurii.

Responsabilul Națiunilor Unite pentru ajutoarele umanitare Stephen O'Brien, a informat Consiliul de Securitate că, deși declarația Rusiei este pozitivă, "oferta nu poate fi unilaterală". O'Brien a afirmat că în august nu au ajuns niciun fel de ajutoare la peste un milion de persoane din zone asediate, greu accesibile, din cauza luptelor și a birocrației guvernamentale siriene. "Sunt furios, foarte furios", a spus el.

sursa foto: monitoruldeoltenia.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii