ONU va vota o rezoluție în sprijinul acordului Minsk 2

14 Feb, 2015 09:29
ZIUA de Constanta
1636
Marime text
Consiliul de Securitate al ONU ar urma să adopte mâine o rezoluție care cere "aplicarea deplină" a acordului de încetare a focului încheiat după negocierile desfășurate joi la Minsk, au făcut cunoscut vineri surse diplomatice, potrivit AFP, informează Agerpres.
Această rezoluție prezentată de Rusia aprobă acordurile numite Minsk 2 și "salută" declarația făcută la capătul celor 16 ore de negocieri de liderii german, francez, rus și ucrainean.
Acordurile Minsk 2 prevăd, printre altele, că părțile aflate în conflict se angajează la o încetare bilaterală a focului cu începere de pe 15 februarie la miezul nopții, ora Kievului (sâmbătă, ora 22.00 GMT), în regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.
Noul document extinde zona tampon de unde trebuie retrase armele grele și insistă asupra controlului frontierei de către forțele de la Kiev și a revizuirii Constituției ucrainene.
Potrivit proiectului de rezoluție, Consiliul de Securitate "cere tuturor părților să aplice pe deplin măsurile (decise joi la Minsk), printre care o încetare completă a focului".
Totodată, Consiliul "confirmă deplinul său respect pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei". El își exprimă "profunda îngrijorare" în fața violențelor din estul țării și se declară "ferm convins că rezolvarea situației din estul Ucrainei este posibilă numai printr-o reglementare prin mijloace pașnice".
Șansele de succes ale acordurilor de la Minsk păreau, cu toate acestea, din ce în ce mai iluzorii vineri, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, afirmând că sunt "în mare primejdie", după o zi soldată cu cel puțin 28 de morți în estul Ucrainei.
Sursa: Agerpres

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii