„Operatorul Portuar" nu ar fi deţinut niciodată un mandat în CA al APMC

16 Mar, 2015 13:15
ZIUA de Constanta
1884
Marime text
Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar" Constanţa face noi precizări în legătură cu conflictul cu conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. următoarele clarificări:
· Organizaţia Patronală, principala entitate a operatorilor din Port, nu a deţinut niciodată un mandat în Consiliul de Administraţie (CA) al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa.
· Poziţia exprimată de dl.Viorel Panait potrivit căreia „utilizarea terenului portuar trebuie să fie echidistantă pentru binele public" reflectă un interes general public privind realizarea unui Master Plan pentru Portul Constanţa, interes manifestat de întreagă comunitate portuară în diferite ocazii.
· Precizăm că actualizarea tarifelor practicate de către CN APMC, adoptată şi cu votul dlui. Viorel Panait, s-a referit la actualizarea tarifelor cu indicele total de inflaţie, comunicat de INS, după cum era, de altfel, prevăzut în toate contractele CN APMC.
· De asemenea, cu privire la contractele de tip agent şi armator, trebuie arătat că, în calitatea să de administrator, dl. Viorel Panait şi-a exprimat în repetate rânduri obiecţiile faţă de contractul-cadru, din perspectiva îmbunătăţirii formei acestor contracte şi asigurarea echilibrului contractual în interesul CN APMC, pentru a se evita situaţiile dăunătoare în care această ar fi atrasă în dispute de natură juridică.
Aşadar, în niciun moment Organizaţia Patronală nu a fost reprezentată în mod legal în şedinţele Consiliului de Administraţie al CN APMC, iar poziţiile adoptate nu au fost vreodată dezbătute în cadrul şedinţelor Operatorului Portuar.
Având în vedere că dl. Panait Viorel respectă un angajament de confidenţialitate, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 a O.U.G. 109/2011, nu a dezbătut problematica CA în nicio şedinţa din cadrul Organizaţiei Operatorul Portuar.
Atragem atenţia şi asupra faptului că, un astfel de angajament de confidenţialitate îl au în continuare şi actualii membri ai Consiliului de Administraţie şi observăm că el a fost încălcat în momentul în care au diseminat în public informaţii discutate în şedinţele CA.
Portul Constanţa este, prin lege, proprietate publică de interes naţional şi, categoric, nu aparţine Companiei de Administrare a Portului. Aici se întâlnesc interesele economice ale ţării, cele profesionale ale operatorilor portuari în directă legătură cu soarta multor familii din oraş. Prin urmare, noi, entităţile profesionale şi sindicale dorim să fim implicaţi în deciziile profesionale, sociale şi economice comune care au impact asupra vieţii de zi cu zi, aşa cum se întâmplă în alte porturi europene - Marsilia, Genova, Hamburg etc., unde asociaţiile de agenţi, operatori portuari, industriale, sindicate au reprezentare în structurile de decizie ale administrării porturilor.
Doar în felul acesta, compania de administrare ar putea beneficia de informaţia economică actuală şi justă, folositoare fundamentării deciziilor sale, cu respectarea entităţilor reprezentând interesele legitime, economice şi sociale, din port, se arată în comunicatul remis redacţiei cotidianului ZIUA de Constanţa de reprezentanţii Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar".
Citeşte şi Necesitatea Master Planului Portului Constanţa stabilită din 2011, împreună cu preşedintele organizaţiei „Operatorul Portuar”

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii