Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:44 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Paginademedia.ro Restructurări la Neptun TV, postul lui Strutinsky. Dan Dumitru, director – e vorba de o reaşezare, pentru a fi relevanţi la nivel naţional

ro

12 Mar, 2015 16:11 2369 Marime text

Postul Neptun TV, deținut de Gabriel Strutinsky (aflat în prezent în arest preventiv), va trece printr-o perioadă de restructurări. Zeci de angajați ai stație din Constanța (care numără 170 de oameni) urmează să fie restructurați.

Dan Dumitru, directorul Neptun TV, a declarat într-un interviu acordat Paginademedia.ro că este vorba de o „reașezare, mai degrabă decât o restructurare”, în condițiile în care parte din programele Neptun TV urmează să fie realizate de la București. Postul ca trece la o grilă „cu relevanță națională”.

Dan Dumitru, pentru Paginademedia.ro

Prime-Time-ul, atat stirile, cat si ca programe de talk-show, vor trata subiecte cu relevanta nationala, cu actori nationali.

În mod firesc, deoarece grila de programe se schimbă și parte din programe vor fi produse în București, o resursă umană nu mai era necesară aici, în Constanța.

În principiu, din motive de cost. Bucureștiul va avea anumite tronsoane orare, Constanța altele, vor fi și duplexuri, că avem posibilitatea asta. Pur și simplu este vorba de o consolidare la București și de un fel de diminuare la Constanța.

Au legătură restructurările cu situația lui Strutinsky?

Evident că are legătură. Dar erau două variante de lucru. Una în care te duci în cap și mori și a doua în care să încercăm să intrăm în lumea mare a televiziunii și să aspirăm la marile bugete de publicitate.

Noi avem expunere națională, avem acoperire, dar din punct de vedere al relevanței editoriale eram percepuți ca o stație locală sau regională, spune Dan Dumitru.

- See more at: http://www.paginademedia.ro/2015/03/restructurari-la-tv-neptun-postul-lui-strutinsky-dan-dumitru-director-e-vorba-de-o-reasezare-pentru-a-fi-relevanti-la-nivel-national/#sthash.hhKBaAqk.dpuf

Dan Dumitru, pentru Paginademedia.ro: "Prime-Time-ul, atat stirile, cat si ca programe de talk-show, vor trata subiecte cu relevanta nationala, cu actori nationali. În mod firesc, deoarece grila de programe se schimbă și parte din programe vor fi produse în București, o resursă umană nu mai era necesară aici, în Constanța. În principiu, din motive de cost. Bucureștiul va avea anumite tronsoane orare, Constanța altele, vor fi și duplexuri, că avem posibilitatea asta. Pur și simplu este vorba de o consolidare la București și de un fel de diminuare la Constanța.

Au legătură restructurările cu situația lui Strutinsky?

Evident că are legătură. Dar erau două variante de lucru. Una în care te duci în cap și mori și a doua în care să încercăm să intrăm în lumea mare a televiziunii și să aspirăm la marile bugete de publicitate. Noi avem expunere națională, avem acoperire, dar din punct de vedere al relevanței editoriale eram percepuți ca o stație locală sau regională, spune Dan Dumitru."

Omul de afaceri Sorin Strutinsky din Constanţa, un apropiat al lui Radu Mazăre, a fost reţinut pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă şi instigare la mai multe fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Articolul integral poate fi citit la următorul link http://www.paginademedia.ro/2015/03/restructurari-la-tv-neptun-postul-lui-strutinsky-dan-dumitru-director-e-vorba-de-o-reasezare-pentru-a-fi-relevanti-la-nivel-national/
Omul de afaceri Sorin Strutinsky din Constanţa, un apropiat al lui Radu Mazăre, a fost reţinut pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă şi instigare la mai multe fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani. - See more at: http://www.paginademedia.ro/2015/03/restructurari-la-tv-neptun-postul-lui-strutinsky-dan-dumitru-director-e-vorba-de-o-reasezare-pentru-a-fi-relevanti-la-nivel-national/#sthash.hhKBaAqk.dpuf
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii