Pandele nu mai e cu PSD, ci cu independentii lui Oprea
Pandele nu mai e cu PSD, ci cu independentii lui Oprea
Florentin Pandele, primarul din Voluntari, a declarat că susţine grupul independenţilor condus de Gabriel Oprea dar şi ideea reformării statului, promovată de preşedintele Traian Băsescu, adăugând că "PSD nu mai reprezintă adevărata stângă românească". El spune că este nevoie de o nouă formaţiune politică, una care să-şi arate cu adevărat interesul faţă de cetăţean, de alegătorul de zi de zi.
"În acest context, susţin Grupul Independenţilor, condus de Gabriel Oprea şi mi-aş dori ca iniţiativa Grupului să se materializeze în crearea unei noi formaţiuni politice, care să reprezinte noua stângă a politicii româneşti. Mai mult decât atât, susţin ideea reformării statului, idee promovată de preşedintele României, Traian Băsescu", se arată într-o declaraţie transmisă MEDIAFAX.
Florentin Pandele a fost suspendat pentru un an din PSD, în 8 februarie, reproşându-i-se atitudinea faţă de membrii organizaţiei şi faţă de conducerea acesteia, precum şi menţinerea unei atmosfere tensionate în filială.
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp