Panică printre călători. Clipe de groază la gura metroului. Tânăr înjunghiat în zona stației Politehnica

05 Jan, 2018 06:09
ZIUA de Constanta
2035
Marime text
Un incident șocant a avut loc aseară, în București, la gura stației de metrou din Politehnica.
În văzul unei mulțimi de călători panicați un bărbat de 26 de ani a fost înjunghiat, în spate, de o persoană cu un cuţit.
Potrivit reprezentanților poliției Capitalei, a avut loc o altercație între două persoane, iar una dintre acestea a înjunghiat-o pe cealaltă.
La locul atacului a ajuns un echipaj SMURD, care i-a oferit primul ajutor victimei și l-a transportat la spital.
Tânărul este stabil, conştient şi urmează să fie operat, fiind internat la Spitalul Universitar de Urgenţă (SUU), afirmă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Leonard Grecescu.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să stabilească împrejurările producerii incidentului, dar şi să-l găsească pe agresor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii