Parchetul General Dosar penal pentru Tudorel Toader după ce acesta a devenit notar public
Parchetul General: Dosar penal pentru Tudorel Toader după ce acesta a devenit notar public
11 Sep, 2018 18:19
ZIUA de Constanta
1379
Marime text
Parchetul General a deschis o anchetă penală pentru abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în legătură cu modul în care Tudorel Toader, ministrul Justiției, a cerut să intre în corpul notarilor publici.
Dosarul a fost deschis pe 7 septembrie, iar cercetările se fac in rem, cu privire la faptă, nu la persoană, au declarat surse din Parchetul General pentru RomaniaTV.net.
Parchetul a deschis dosarul în urma unui denunţ depus de o persoană.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut admiterea în Uniunea Notarilor Publici, fără examen, la Iaşi, lucru permis întrucât are calitatea de fost judecător al Curţii Constituţionale, ministrul solicitând apoi suspendarea din Uniunea Notarilor, pentru a nu se afla în incompatibilitate. Ordinul prin care a fost pusă în aplicare decizia de admitere a solicitării lui Tudorel Toader, fiind instituit un post de notar la Iaşi pentru un judecător CCR, a fost emis o săptămână mai târziu, fiind semnat de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Nicolae Liviu Popa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii