Patriarhul Daniel „Sfintele Paști - cea mai mare sărbătoare a Bisericii”
Patriarhul Daniel: „Sfintele Paști - cea mai mare sărbătoare a Bisericii”
30 Apr, 2016 10:18
ZIUA de Constanta
2612
Marime text
„Sărbătoarea Sfintelor Paști este o pregustare sau o arvună a bucuriei veșnice și a luminii neînserate din Împărăția cerurilor, din Ierusalimul ceresc. De aceea, în biserică toate veșmintele de Paști sunt luminoase, iar întunericul din noaptea de Înviere este biruit de mulțimea luminilor sau lumânărilor aprinse. În toată această perioadă pascală, până la Înălțarea Domnului, bucuria biruinței vieții asupra morții se exprimă prin cântarea des repetată a troparului Învierii Domnului și prin mărturisirea de credință frecvent folosită: 'Hristos a înviat!'; 'Adevărat a înviat!'. În felul acesta, devenim și noi ucenici și apostoli ai lui Hristos Cel Înviat", a explicat PF Daniel.
Potrivit Întâistătătorului BOR, în lumea actuală, „Sfintele Paști ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai păcii și bucuriei, într-o lume tot mai confuză și tristă, confruntată adesea cu dezbinarea și violența, cu sărăcia și suferința, cu boala și cu multe forme ale morții fizice și spirituale".
„Sărbătoarea Sfintelor Paști ne cheamă să aducem prin rugăciune, prin cuvânt și faptă bună, lumina Învierii lui Hristos în sufletele copiilor orfani, ale bătrânilor singuri, ale bolnavilor neajutorați, ale familiilor îndoliate și întristate. Să nu uităm în rugăciunea și în iubirea noastră nici pe românii care se află printre străini, dar trăiesc cu dorul de țară, de cei dragi rămași acasă. Îi așteptăm cu bucurie să revină și să rămână definitiv în țară, deoarece fără ei multe localități din România sunt triste și neajutorate", afirmă Patriarhul.
Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii