Patru persoane au fost arestate pentru că introduc heroină în Penitenciarul Jilava
Patru persoane au fost arestate pentru că introduc heroină în Penitenciarul JilavaŞase persoane au fost acuzate că introduc heroină în Penitenciarul Jilava, drogurile fiind ascunse în produsele alimentare. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada octombrie - noiembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Ilfov au desfăşurat activităţi specifice în cadrul operaţiunii numite "Coletul" şi au reuşit să anihileze o reţea organizată care distribuia heroină în incinta penitenciarului cu regim de maximă siguranţă Jilava.
Acum zece zile, poliţiştii SCCO Ilfov, împreună cu sprijinul forţelor de intervenţie specială din cadrul DPIR Ilfov şi sub coordonarea procurorilor Directiei de Investigare au efectuat două descinderi simultane la domiciliile membrilor reţelei care acţionau în exteriorul penitenciarului, concomitent cu efectuarea controlului de către lucrătorii închisorii.
În urma cercetărilor efectuate de către oamenii legii s-a găsit o cantitate de peste douăzeci de grame de heroină ce urma să fie introdusă în Penitenciarul Jilava prin intermediul unor produse alimentare.Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea membrilor reţelei, cei patru infractori făcându-se vinovaţi pentru o lună de zile pentru trafic de droguri de mare risc si constituirea unui grup infracţional organizat. Pentru ceilalti doi, procurorii DIICOT au dispus cercetarea în stare de libertate, pentru savârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp