Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru persoane reținute de DIICOT pentru deținere de instrumente în vederea falsificării de valori

ro

15 Jan, 2016 15:50 1384 Marime text
 
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus, astăzi, reținerea pentru o durată de 24 ore a inculpaților Marius Bădros, Ioniţă-Nelu Zaharia, Lucian Damaschin şi Marian Raţă, pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
 
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie 2015 - ianuarie 2016 inculpații  au constituit un grup infracţional organizat având ca scop obţinerea de importante beneficii materiale prin săvârşirea de infracţiuni  informatice – activităţi de skimming a datelor cărţilor de  credit prin compromiterea bancomatelor şi clonarea acestor carduri, urmată de efectuarea de retrageri neautorizate de numerar”, potrivit procurorilor.
 
„S-a reţinut că membrii grupului au deţinut şi transmis dispozitive hardware concepute şi adaptate în scopul accesării ilegale a ATM - lor (skimming), activitatea infracțională desfășurându-se pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană precum și state asiatice”, mai arată procurorii.
 
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza județului Galați au fost găsite şi ridicate dispozitive de skimming, dispozitive hardware și software pentru clonarea cardurilor, aproximativ 10.000 de euro, laptop-uri, tablete și smartphone-uri, fiind indisponibilizate și patru autoturisme de lux.
 
Față de cei patru inculpați se va propune Tribunalului Galați, luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Acțiunea  a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și  Departamentul pentru Informații și Protecție Internă.
 
Acțiunea s-a desfășurat  cu sprijinul Direcției de Combatere Criminalității Organizate a Poliției Române, IGPF – Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București – Otopeni, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Galați și Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați.

 
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.
 



Sursa foto: observatorulph.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii