Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:45 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Paza bună trece primejdia rea!” Activități de prevenire a furturilor din locuințe, desfăşurate de poliţiştii constănţeni

ro

30 Aug, 2018 15:41 1567 Marime text
 
Astăzi, 30 august a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Constanța au desfășurat activități de prevenire a furturilor din locuințe, pe raza municipiului Constanța.
 
Potrivit IPJ Constanţa, activitatea are rolul de a preveni cetățenii să ajungă victimele unor astfel de fapte, prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, în locurile publice, precum asociații de proprietari și parcuri.
 

Pe perioada activității, polițiștii constănțeni au discutat cu locatarii imobilelor privind modalităţile în care pot diminua considerabil „şansele” de reuşită ale infractorilor, înmânându-le flyere cu sfaturi preventive.

 
Cu acest prilej, polițiștii le recomandă cetățenilor să nu permită accesul persoanelor necunoscute în incinta imobilelor, să nu lase ferestrele deschise atunci când părăsesc locuința, iar pe cât posibil, ușa de accessă fie solidășiprevăzută cu celpuțindouăîncuietori, cu sistemeșicheidiferite, lanț de siguranțășivizor.
 
Polițiștii îi sfătuiesc pe cetățeni să nu poarte discuții cu necunoscuții despre plecarea în concedii și să evite postarea unor astfel de amănunte pe rețelele de socializare.
 
Activitățile se înscriu în Campania de prevenire a furturilor din locuințe ,,Paza bună trece primejdia rea!”și Programul național de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului.     

Sursă foto: IPJ Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii