Pe 3 aprilie se împlinesc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Mai multe activități organizate de IJJ Constanța
Pe 3 aprilie se împlinesc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Mai multe activități organizate
29 Mar, 2019 09:10
ZIUA de Constanta
1731
Marime text
În acest an, pe 3 aprilie, se împlinesc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Înfiinţată prin ofis domnesc în 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română a devenit o instituţie care şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
Potrivit IJJ Constanța, pentru marcarea acestui moment aniversar important, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a planificat o serie de activităţi, după cum urmează:
Marţi, 26 martie, a fost sărbătorită Ziua Veteranilor Unităţii, ocazie cu care ne-am reîntâlnit într-un cadru festiv cu foşti comandanţi, trecuţi în rezervă. Revederea a fost una emoţionantă, iar la finalul activităţilor camarazii noştri au primit din partea inspectorului şef, plachete de onoare şi diplome de excelenţă.
Joi, 28 martie, a avut loc un meci de fotbal între echipa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi echipa Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, eveniment sportiv dominat de fairplay şi încheiat la egalitate.
În perioada 25-29 martie, au fost organizate patru activităţi umanitare la Complexul de Servicii Comunitare „Orizont” Constanţa, Complexul de Servicii Comunitare „Sparta Rotterdam” Techirghiol, Centrul „Locuinţe Protejate” Cumpăna şi Cartierul „Henri Coandă” unde am adus un zâmbet pe chipurile micuţilor noştri prieteni, prin donarea unor obiecte de folosinţă îndelungată, jucării, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole de curăţenie.
Astăzi, 29 martie, jandarmii constănţeni vor vizita Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unde domnul director dr. Sorin Marcel Colesniuc va susţine o expunere cu tema Înfiinţarea şi evoluţia Jandarmeriei Române.
În perioada 30-31 martie, între orele 10.30-15.00 pe faleza Cazino Constanţa, precum şi în data de 03 aprilie, între orele 10.30 – 14.00 în parcul Teatrului Oleg Danovski, vom organiza ateliere/standuri de prezentare instituţională unde vor fi expuse autospeciale şi tehnica din dotare, dar şi câini de serviciu. Totodată, va fi prezentată oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale M.A.I.(Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi Şcoala de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani) pentru arma Jandarmi.
Luni 01 aprilie, cu începere de la ora 10.00, jandarmii constănţeni vor organiza un concurs de tir şi o tragere demonstrativă pentru jurnalişti, acţiune ce se va desfăşura în poligonul situat în apropierea localităţii Cumpăna, iar marţi 02 aprilie, va avea loc un concurs de tir pentru cadrele unităţii.
Miercuri, 03 aprilie, în prezenţa întregului personal, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa se va arbora Drapelul României, în acordurile Imnului Naţional. Ceremonialul va continua cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind „Ziua Jandarmeriei Române“. După aceast moment, se va da citire ordinului privind avansarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a jandarmilor care au obţinut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată, iar preotul militar Oprea Laurenţiu va oficia ceremonialul religios.
Ziua de miercuri se va încheia într-un cadru solemn, prin retragerea cu torţe, pe traseul: Poarta 1 (Vraja Mării) - b-dul Elisabeta - str. Remus Opreanu - str. Revoluţiei - Piaţa Ovidiu - str. Mircea cel Bătran – sediul I.J.J. Constanţa, în intervalul orar 19.00-20.30.
Totodată, în perioada 08-12 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va fi gazda a peste 250 de cadre didactice, părinţi, şi copii preşcolari din cadrul Grădiniţei „Amicii” din municipiul Constanţa, în contextul programului extracurricular „Școala Altfel”: Să știi mai multe, să fii mai bun!'.
La mulţi ani, tuturor jandarmilor, atât celor din ţară, cât şi celor din teatrele de operaţii!

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii