Pe fondul respingerii legii descentralizării ca fiind neconstituțională, PDL cere demisia Guvernului Ponta

10 Jan, 2014 16:49
ZIUA de Constanta
1446
Marime text
CCR confirmă justețea obiecțiilor PDL: descentralizarea asumată de Guvernul Ponta încalcă Constituția, transmite PDL Constanța prin intermediul unui comunicat de presă.
În același document se arată că respingerea de către CCR a descentralizării marca USL echivalează cu adoptarea unei moțiuni de cenzură, iar Guvernul Ponta trebuie să demisioneze.
Decizia de astăzi a Curții Constituționale în privința Legii descentralizării confirmă justețea acțiunii Partidul Democrat Liberal, care s-a opus ferm și insistent adoptării proiectului profund neconstituțional asupra căruia Guvernul USL și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului, se mai arată în comunicat.
PDL a avertizat în repetate rânduri că proiectul descentralizării - așa cum a fost el conceput și asumat de puterea PSD–PNL - încalcă grav articolele constituționale privind organizarea statului român, principiile funcționării administrației publice locale și regimul proprietății. Toate aceste semnale trase de PDL au fost ignorate în mod sistematic de Guvernul Ponta, susțin reprezentanții PDL.
„În toată această perioadă, Partidul Democrat Liberal a atenționat că descentralizarea marca USL ar însemna un dezastru pentru România. Prin atitudine publică și acțiune parlamentară, PDL a încercat să stopeze demersul USL care ar fi dus la veritabilă feudalizare a țării, cu județe transformate în moșii stăpânite de președinții de Consilii Județene, deveniți vătafi care taie și spânzură. Descentralizarea lui Ponta și Antonescu îi împroprietărea pe baronii locali în dauna comunităților. Era o sfidare a cetățeanului, a primarilor și comunităților locale care ajungeau cu toții la mâna unui politician devenit, prin lege, șef de plantație. Descentralizarea marca USL era, în fapt, o împărțire a țării în zone de influență PSD și PNL.
În replică la autismul politic al USL față de aceste semnale, PDL a demarat strângerea de semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta, avertizând că toți cei care nu o semnează vor fi egal vinovați de dezastrul care va urma. A fost un test de responsabilitate pentru clasa politică românească, ratat din păcate de cei care pretind că apără valorile de centru-dreapta.
PDL consideră că respingerea descentralizării Ponta-Antonescu de către judecătorii Curții echivalează cu adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului USL. În consecință premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze. Așa cum a știut să-și asume răspunderea pentru un proiect de Lege vădit neconstituțional, la fel trebuie să-ți asume și responsabilitatea prostiilor pe care a încercat să le legifereze”, se menționează în comunicatul de presă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii