Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pensionările din Armată fac să crească numărul locurilor scoase la concurs în instituţiile de educaţie în domeniul militar,

ro

08 Feb, 2018 15:46 6915 Marime text
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţional din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat joi, la Târgu Mureş, că pentru anul de învăţământ 2018-2019 se prevede o creştere cu 40% a planului de şcolarizare în instituţiile de educaţie în domeniul militar, acesta urmând să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern, informează Agerpres.ro
 

"Datorită ieşirilor din Armată, prin pensionare, din anii 2016 şi 2017, un număr mare de cadre militare au trecut în rezervă şi urmează ca prin măsurile organizatorice pe care le luăm prin Ministerul Apărării Naţionale şi al Statului Major al Apărării, dar şi prin sistemul nostru de învăţământ să completăm statele de funcţii, astfel încât ele să ofere posibilitatea îndeplinirii obiectivelor pe acre Armata Română le are în perioada următoare şi, în perspectivă, până în anul 2026. Una dintre activităţi este legată de învăţământ. (...) Spre deosebire de anii trecuţi, planul de şcolarizare pentru anul de învăţământ 2018-2019, pe care l-am propus şi care va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern, prezintă câteva caracteristici. În întreg sistemul de învăţământ militar românesc am mărit numărul de locuri cu 40%, fie că este vorba despre învăţământul superior, învăţământul post-liceal pentru maiştri militari şi subofiţeri şi de învăţământul liceal", a declarat Mircea Duşa.

 
Potrivit secretarului de stat din MApN, în această perioadă se organizează ample acţiuni prin care este promovată profesia militară şi cariera militară, fiind prezentată oferta educaţională pentru anul de învăţământ 2018-2019.
 

"Învăţământul militar românesc este foarte apreciat iar militarii pregătiţi sunt foarte apreciaţi la nivelul tuturor structurilor NATO, partenerilor noştri din NATO şi de aceea avem multe organisme NATO şi cu ţările partenere prin care asigurăm nu numai pregătirea militarilor noştri, ci şi din alte armate şi UE şi NATO", a susţinut Mircea Duşa.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii