Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv

10 Oct, 2018 17:36
ZIUA de Constanta
1869
Marime text
În cursul acestei dimineţi,procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi au efectuat un număr de 23 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Iaşi şi o percheziţie în comuna Miroslava, județul Iași, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 14 suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată şi spălare de bani.
Potrivit DIICOT, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că grupul infracţional organizat era structurat pe două paliere după cum urmează:
- palierul I infracţional era format din suspecţii care preparau sau importau substanțele cu efecte psihoactive şi care distribuiau aceste substanțe în cantităţi mari (de ordinul kilogramelor), în general către alţi dealeri de astfel de produse ce făceau parte din palierul II infracţional.
- palierul II infracţional era format din dealerii stradali care comercializau în general produse cu efecte psihoactive şi care se aprovizionau la intervale scurte de timp cu cantităţi relativ mici (50-100 grame) de la membrii grupului ce făceau parte din palierul I infracţional şi care comercializau, în general, en detail, doze cuprinse între 0,2 grame şi un gram (uneori aceştia comercializând şi cantităţi de ordinul zecilor de grame) către consumatorii de astfel de produse cu sume cuprinse între 20-60 lei/gram.
S-a reţinut că membrii grupării infracţionale situate pe acest palier infracţional comercializau aceste produse către zeci sau chiar sute de clienţi zilnic, chiar şi fără a cunoaşte în prealabil aceşti consumatori. Astfel, grupuri de clienţi formate din elevi provenind atât din familii dezorganizate dar şi din familii cu situaţia socială şi materială de nivel ridicat, uneori chiar şi din minori, se deplasau la intervale mici de timp către dealerii de la acest nivel infracţional, tranzacţiile efectuându-se fie în stradă, fie la geamul sau la uşele locuinţelor dealerilor.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost găsite au fost ridicate mai multe cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, droguri de risc (cannabis), arme de foc, arme albe (săbii, macete, cuțite, pumnale, bâte, spary-uri lacrimogene), sume importante de bani proveniți din comercializarea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive și a drogurilor, telefoane mobile, laptop-uri, tablete, precum și alte bunuri folosite de către membrii grupării la comiterea infracțiunilor.
La sediul DIICOT-S.T.Iaşi au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 27 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

”Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Iași și Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” - au transmis reprezentanții DIICOT.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii