Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la 2 milioane de euro
Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul se
22 Feb, 2018 11:22
ZIUA de Constanta
2109
Marime text



Potrivit Poliției Române, la data de 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Arad, efectuează 101 percheziții.
Perchezițiile sunt efectuate în București și în județele Arad, Hunedoara, Timiș, Gorj, Giurgiu, Mehedinți, Iași, Galați, Olt, Argeș, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj și Caraș – Severin, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
La activități participă și polițiști specializați în investigarea criminalității economice din județele pe teritoriul cărora se efectuează perchezițiile, fiind coordonate de Direcția de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R..
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2 milioane de euro.
Urmează a fi puse în aplicare 27 de mandate de aducere. Persoanele depistate urmează a fi conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale.
La activități au participat și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, precum și de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R..
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii