Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii în trei judeţe Fraude cu reţete medicale false decontate de sistemul de sănătate. Prejudiciul-3,5 milioane de euro

ro

20 May, 2014 07:21 2154 Marime text
 Peste 100 de poliţişti desfăşoară, în această dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, precum şi în trei judeţe.
Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fsicală, spălare de bani, dare şi luare de mită, în domeniul medicamentelor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti coordonează 26 de percheziţii în municipiul Bucureşti (19), precum şi în judeţele Sibiu (3), Dolj (1) şi Ilfov (3).
Peste 100 de poliţişti de la Poliţia Capitalei, precum şi de la I.P.J. Sibiu, sunt angrenaţi în acţiune, efectuând percheziţii atât la locuinţele unor persoane fizice, cât şi la sediile unor persoane juridice.   
Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB.
Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro.
Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al S.R.I..
În cauză, vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către un colectiv de poliţişti şi 5 procurori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii