Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la Constanța. Cadre medicale vizate de ancheta procurorilor DIICOT. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

ro

09 May, 2018 13:03 4385 Marime text
La data de 09.05.2018, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Tg. Mureș, împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate  Tg. Mureş  au la efectuat 68 de percheziții domiciliare în toate județele României, inclusiv în municipiul București  într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică.

Potrivit DIICOT, în fapt s-a reținut că începând cu anul 2013 mai multe persoane de pe teritoriul județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive medicale recomandate fictiv).

”În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare,  dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost  comise în beneficiul a două societăţi comerciale  ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind  încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust” - au transmis procurorii DIICOT.

 
Reprezentanții societăților vizate  în cauză, care s-au constituit într-un grup infracțional organizat,  livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu codul C05 – catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către C.N.A.S.
 
Din verificările efectuate până în acest moment se estimează prejudiciu de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză.
 
În continuare, la sediul DIICOT – ST Tg. Mureș, în primă fază,  urmează a fi audiate circa 50 de persoane.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de  Operațiuni Speciale Tg. Mureș.
 
Acţiunea este efectuată  cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Sibiu.
 
La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.
 

”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele vizate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” - au .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii