Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la locuințele unor suspecți de trafic de persoane și proxenetism. Victimele erau recrutate prin metoda „loverboy“(document)

ro

16 Jan, 2019 10:16 3027 Marime text
La data de 16.01.2019, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești efectuează un număr de unsprezece percheziții domiciliare pe raza județelor Argeș și Maramureș, la locuințele a nouă suspecți (majoritatea din Câmpulung, jud. Argeș), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism, simultan fiind efectuate 2 percheziții domiciliare de către autoritățile judiciare din Cantonul Vaud, Elveția.

Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada octombrie 2016 – octombrie 2017, suspecții au racolat prin inducere în eroare, folosind metoda loverboy, zece tinere cu o situație materială precară, pe care le-au transportat în orașul Lausanne, Elveția, unde le-au constrâns să se prostitueze stradal chiar și în condiții de ger extrem ori atunci când aveau probleme de sănătate, supraveghindu-le activitatea de racolare a clienților. Majoritatea suspecților deveneau agresivi atunci când erau nemulțumiți de sumele de bani câștigate de către persoanele vătămate, pe care și le însușeau în cvasitotalitate, ori atunci când considerau că acestea petrec prea mult timp cu un client.

”Printre persoanele exploatate se află și o tânără care a fost cumpărată de trei dintre suspecți de la un suspect, care o recrutase prin metoda loverboy.
La data de 30.11.2016, una dintre tinerele exploatate a fost ucisă de către un client, prin aplicarea a 26 de lovituri de cuțit, cadavrul acesteia fiind transportat și abandonat într-o pădure din apropierea orașului francez Becanson, situat la granița cu Elveția.
În urma cercetărilor efectuate in cauza, a rezultat că, din activitatea infracțională, membrii grupului au obținut peste 2 milioane de euro” - au precizat procurorii DIICOT.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 23 de persoane.

Pentru probarea activității infracționale au fost organizate întâlniri de coordonare la sediul Eurojust, Haga, precum și în Elveția și în România, împreună cu autoritățile judiciare din Elveția, în urma cărora a fost încheiat un Acord de Echipă Comună de Anchetă.
Sprijinul financiar și logistic a fost asigurat de către Eurojust.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuata cu sprijinul I.J.J. Argeș.

”Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” - au mai precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii