Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la suspecți de tâlhărie și furt. Suspecții intrau în locuințele victimelor pentru efectuarea unor „verificări la instalația de gaz”

ro

13 Jun, 2018 08:36 1977 Marime text
Marți, 12 iunie a.c., poliţisti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Ilfov și șase mandate de aducere, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de  constituire a unui grup infracţional organizat, tâlhărie calificată și furt calificat.
 
Potrivit Poliției Române, din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că șase bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 42 de ani, în perioada decembrie 2017 – iunie 2018, au format un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie, prin pătrunderea în locuințele victimelor pentru efectuarea unor „verificări la instalația de gaz”, sub pretextul că sunt angajați ai unei companii de distribuție a gazelor naturale sau deratizare, după care, profitând de neatenția victimelor, ar fi sustras diferite sume de bani.
 
În urma investigațiilor desfășurate au fost reținute în sarcina bănuiților mai multe fapte, printre care:
 
La data de 7 decembrie 2017, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din sectorul 1 cu privire la faptul că, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla la domiciliu, după ce în prealabil a fost sunat la interfon, la ușa apartamentului său au venit doi bărbați, care s-au prezentat ca fiind de la dezinsecție, unul dintre aceștia intrând cu acordul reclamantului în apartamentul său. După aproximativ 15 minute de la plecarea acestuia, persoana vătămată a constatat lipsa a două plicuri cu bani pe care le ținea în șifonierul din dormitor, ce conţineau suma totală de 13.750 lei.
 
La data de 18 decembrie 2017 polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din sectorul 1 cu privire la faptul că, în jurul orei 12.00, un bărbat necunoscut s-a prezentat la domiciliul său în care se afla doar soția sa și, sub pretextul că este angajat al unei companii de distribuție a gazelor, a pătruns cu acordul acesteia în locuință, simulând efectuarea unei verificări la instalația de gaze în bucătărie. După aproximativ 5 minute acesta a plecat, iar ulterior au observat că din dulap le lipsește un plic ce conține suma de 6.100 de lei.
 
La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din sectorul 1 cu privire la faptul că în data de 12.01.2018, în intervalul orar 11.00-12.00, persoane necunoscute, profitând de neatenția sa, au sustras din șifonierul aflat în dormitorul locuinței, un plic ce conținea suma de 36.000 lei și o pungă din plastic cu suma de 14.000 lei. Persoana vătămată a precizat că bănuiește de comiterea faptei un bărbat care, cu acordul său, a verificat gazele în bucătărie, timp în care a ieșit în repetate rânduri pentru a vorbi la telefon, persoana vătămată bănuind că în acest interval a mai intrat o persoană în imobil, deoarece a auzit ușa de la intrare trântindu-se.
 
La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat ,în vârstă de 85 de ani, din sectorul 3, cu privire la faptul că, în intervalul 12.00-12.20,  trei persoane necunoscute, sub pretextul că sunt angajați ai unei companii de gaze, au pătruns în locuința sa, unde în urma simulării unei verificări a instalației de gaz, i-au solicitat suma de 500 lei. În momentul în care persoana vătămată a dorit să achite, unul dintrebărbați i-a smuls din mână borseta în care se afla suma de aproximativ 7.000 de lei.
 
Astfel, au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară precum și șase mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși pentru audieri la sediul Poliției Capitalei.

 
Prejudiciul total creat prin săvârșirea infracțiunilor a fost estimat la 86.000 de lei.
 
Cercetările sunt continuate de  Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, tâlhărie calificată și furt calificat, cu cinci dintre cei în cauză în stare de arest preventiv iar faţă de al şaselea fiind dispusă măsura controlului judiciar.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii