Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:18 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pericol la volan Ce amendă a primit un şofer care circula cu 226 km/h pe A3

ro

03 Jan, 2019 13:45 2284 Marime text
Poliţiştii au depistat, în perioada 27 decembrie 2018 - 2 ianuarie, 68 de persoane care conduceau cu viteză excesivă pe şoselele din ţară, cea mai mare viteză înregistrată de radar fiind de 226 km/h, pe A3, scrie digi24.ro.

"În perioada 27 decembrie 2018 - 2 ianuarie 2019, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei rutiere'', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis joi AGERPRES.

Potrivit IGPR, în aceste zile, poliţiştii au depistat 68 de şoferi care au depăşit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 14 cazuri şoferii au fost depistaţi circulând cu viteze de peste 200 km/h.

Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile.

Cea mai mare viteză a fost înregistrată la data de 30 decembrie 2018, când poliţiştii au depistat un cetăţean străin, care conducea pe Autostrada A3 Turda - Borş cu viteza de 226 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, se arată în comunicat.

Tot în această perioadă, poliţiştii au depistat şase şoferi care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice, pe numele lor fiind întocmite dosare penale sau aplicate sancţiuni contravenţionale.

Cea mai mare valoare înregistrată de etilotest a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, la data de 1 ianuarie 2019, când poliţiştii au depistat un bărbat, de 31 ani, din Mangalia, care conducea pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii