Persoane urmărite de poliţie, depistate şi trimise după gratii la Penitenciarul Poarta Albă

21 Jan, 2015 08:47
ZIUA de Constanta
1871
Marime text
Poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul IPJ Constanţa au depistat şi introdus în arestul Penitenciarului Poarta Albă trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Astfel, ieri, au fost depistaţi Mălin-George M., de 19 ani şi Daniela R., de 32 de ani, care au de executat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv de 5 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals.
Tot ieri, a fost trimis după gratii şi Ionel M., de 29 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi pentru infracţiuni comise la regimul circulaţiei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii