Peste 130 de copii au fost prezenți la primul duathlon organizat la Constanța

01 Jun, 2015 15:53
ZIUA de Constanta
1845
Marime text
Piața Ovidiu din Constanța a găzduit ieri prima ediţie a Tomis Kids Duathlon, competiție organizată de Atena Sport Club Constanţa, clubul patronat de singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, Răzvan Florea, în parteneriat cu Primăria Constanța şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa.
La startul întrecerii au venit peste 130 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, care au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului prin mișcare. Cei mai mici iubitori ai sportului s-au întrecut în cele două probe care alcătuiesc duathlonul, alergare și mers pe bicicletă, în aplauzele și încurajările părinților și prietenilor veniți să-i susțină.
Pe primul plan a fost bucuria participării la un asemenea concurs, iar la finalul competiției toți participanții au primit medalii de finisher. Primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă au primit diplome, cupe și premii din partea organizatorilor.
Câștigătorii la categoria 5-6 ani au fost: Anais Bobocea şi Omer Khan. La categoria 7-8 ani au fost Rianna Maria Rotaru şi Andrei Tudor Sabău. La categoria 9-10 ani au fost Mădălina Diaconescu şi Darius Andrei Marinescu. La categoria 11-12 ani au fost Casia Damian şi Robert Popa.
„Mă bucur că ați venit în număr atât de mare și felicit părinții care au ales să dea posibilitatea copiilor de a-și petrce câteva ore la mișcare, într-o zi atât de superbă. Sper ca anul viitor, la a doua ediție, să fie și mai mulți participanți și să vină alături de noi cât mai mulți sponsori, pentru a da și mai multe premii”, a spus la final Răzvan Florea.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii