Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 140.000 de bugetari vor fi disponibilizati pana in 2011

ro

07 May, 2010 01:41 1715 Marime text

bugetari_miting_31619900.jpgPeste 140.000 de angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor, pentru a menţine cheltuielile de personal, în 2011, în limitele convenite cu FMI, au declarat surse participante la negocierile cu FMI.

Numărul de posturi ocupate din sectorul public a scăzut cu 36.404 în perioada decembrie 2008-februarie 2010, respectiv o reducere de la 1.398.867 la 1.362.463 posturi efectiv ocupate, potrivit datelor prezentate recent de Ministerul Finanţelor Publice.

"Până la începutul anului viitor trebuie să plece cel puţin 10% din angajaţii din sectorul public", au spus sursele citate pentru Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse "masiv subvenţiile", banii urmând să fie alocaţi ţintit "către cei
care au nevoie de sprijin financiar".

"În primul rând este vorba despre reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi
nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum", a adăugat preşedintele.

Sursa: Realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii