Peste 200 de străini aflați în ilegalitate, depistați de polițiști, pe teritoriul României!
Peste 200 de străini aflați în ilegalitate, depistați de polițiști, pe teritoriul României!
02 Jul, 2018 13:35
ZIUA de Constanta
1139
Marime text
În urma acțiunilor întreprinse în cursul lunii iunie a.c., polițiștii de imigrări au depistat 215 cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 35 de străini. De asemenea, au fost sancționați reprezentanții a 27 de societăți comerciale pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.
Astfel, în perioada 01-30 iunie a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.
În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 215 cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Arad și Timiș. 90 dintre aceștia nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul țării noastre, iar 22 desfășurau activități lucrative fără forme legale.
Din totalul persoanelor depistate, 40 au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 35 au fost puse în legalitate, 42 au solicitat o formă de protecție internațională, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri.
Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 35 de cetățeni străini, iar pentru 32 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 105.000 de lei.
În perioada de referință, polițiștii de imigrari au emis 361 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi, detaşaţi și sezonieri. De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancționați reprezentanții a 27 de societăți comerciale, cu amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, precizează reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii