Peste 2700 de amenzi, aplicate de ISU Dobrogea în doar o lună

08 Aug, 2016 11:36
ZIUA de Constanta
1602
Marime text
Asigurarea climatului de siguranță la nivelul comunității și crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al judeţului Constanţa și reprezintă elementele fundamentale ce susțin activitățile derulate în sprijinul și pentru cetățean.
În perioada 13.06 – 12.08.2016, inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratului judeţean în colective mixte cu inspectorii de prevenire din ţară, aflaţi în misiune, au desfăşurat activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la obiective de turism, alimentaţie publică şi agrement, inclusiv la unităţi de alimentaţie publică cu aflux mare de public pe timpul nopţii (cluburi, baruri, discoteci etc.)
Astfel, personalul specializat a desfășurat 394 controale tematice de prevenire a situaţiilor de urgenţă (fiind verificate 721 de obiective), în urma cărora au fost aplicate 2721 sancțiuni contravenționale (2146 avertismente și 575 amenzi), în cuantum de 707000 lei.
De menţionat este faptul că pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei sau pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.
Pe lângă identificarea și înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiștii noștri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.
De asemenea, în perioada menţionată, s-au realizat 434 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.
Pentru susținerea activităţilor de control la obiectivele cu activitate în domeniul turismului, specifice litoralului, Inspecţia de Prevenire a ISU Constanța beneficiază, în acest an, de sprijinul echipelor de inspectori (41 cadre) din ţară, fiind astfel acoperit un număr mult mai mare de construcţii verificate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii