Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:42 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste câteva minute marcăm echinocţiul de toamnă 2015, adică are loc debutul toamnei astronomice

ro

23 Sep, 2015 11:13 2140 Marime text
Astăzi, la ora 11.20, are loc echinocţiul de toamnă al anului 2015, adică debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. În acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat în 22 decembrie.
În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi "punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de şase luni, până la momentul echinocţiului de primăvară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii. La latitudinile României, în aceste zile, Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii