Pestele-dragon a facut peste 20 de victime pe litoralul romanesc
Pestele-dragon a facut peste 20 de victime pe litoralul romanesc
Panică printre turiştii de pe litoral. Circa 20 de persoane au ajuns la spital după ce au fost înţepate de un peşte veninos. Medicii spun că oamenii au fost răniţi de un aşa-numit Dragon de mare, o specie de peşte cu un venin foarte puternic, care poate produce şoc anafilactic şi chiar moartea victimelor.
Peste 20 de persoane aflate pe litoral au fost înţepate de un peşte veninos. Turiştii înţepaţi de peştele-dragon au ajuns la spital cu dureri insuportabile. Oamenii nu s-au temut de dragonul de mare, pentru că acest peşte are un aspect inofensiv şi poate fi confundat uşor cu un guvid.
"Turiştilor li s-a propus internarea dar au refuzat-o. Sub tratament cu soluţie perfuzabilă şi hidrocortizon, evoluţia a fost favorabilă. Veninul poate fi foarte puternic, în special la persoanele care au un fond alergic puternic sau la persoanele cu vârste extreme. Pe un fond alergic şi cu un venin de calitatea acestuia, poate apărea şoc anafilactic şi chiar deces", a declarat dr. Mihaela Tuţă, director medical la Spitalul de Urgenţă Constanţa.
Una dintre victime a povestit că a văzut un peşte cu coamă la malul mării, s-a aplecat să-l ia, dar acesta l-a înţepat. Imediat, a început să-i curgă sânge şi i-a amorţit toată mâna, spune turistul.
"E o specie care habitează în mai multe zone, inclusiv în cele de mică adâncime. În căutarea hranei, acest tip de peşte ajunge şi în zonele de mică adâncime", precizează Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetări Marine.
Din fericire, victimele au reacţionat bine la tratament.
Şi duminică,cinci persoane au ajuns la Spitalul de Urgenţă Constanţa, după ce au fost muşcate de un peşte mic, numit dracul-de-mare (Trachinus Draco), dar şi peştele dragon sau vipera-de-mare.
Sursa: realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp