Piloţii din MAI au efectuat, în primul trimestru al acestui an, peste 5.000 de ore de zbor în misiuni de salvare

20 Jul, 2016 13:51
ZIUA de Constanta
1837
Marime text
5.000 de ore de zbor este numărul efectuat de piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne în primul semestru al acestui an, , cele mai multe misiuni fiind realizate de elicopterele special echipate pentru transportul și salvarea pacienților (SMURD).
Astfel, în urma misiunilor de salvare a aeronavelor SMURD, au fost transportate, în aceeaşi perioadă, la unități medicale pentru îngrijiri de urgență 1.891 de persoane aflate în situații de risc.
Acest bilanț al MAI a fost făcut public în contextul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a mulțumit întregului personal al Inspectoratului General de Aviație pentru rezultatele obținute în activitate și i-a felicitat pentru profesionalismul și responsabilitatea dovedite în misiunile desfășurate.
''O pondere importantă din activitatea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne o reprezintă și misiunile de sprijin aerian pentru structurile operative ale MAI, fiind executate aproape 300 de ore de zbor în sprijinul Poliției Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. O componentă importantă a activității Inspectoratului General de Aviație al MAI a reprezentat-o, în această perioadă, participarea la misiunile internaționale din Grecia, la solicitarea FRONTEX. Elicopterele MAI de tip EC 135 au executat peste 260 de ore de zbor în aceste misiuni de supraveghere a Mării Mediteraneene, în contextul combaterii migrației ilegale'', se arată într-un comunicat al MAI, redact de Agerpres.
Vă reamintim că astăzi, pe 20 iulie, este ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, zi în care se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii