Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Placuta de inmatriculare 666YAD, ZEU SAU 999HEL.VEZI CE SPUN PSIHOLOGII

ro

26 Jun, 2010 20:06 3332 Marime text

masinijpeg_22759800.jpgSpune-mi ce număr ai la maşină ca să-ţi spun ce mesaj transmiţi. Psihologii susţin că plăcuţa de înmatriculare transmite un mesaj despre posesorul maşinii. Şi sunt mulţi cei care plătesc un ban în plus pentru un număr personalizat: din peste 43.000 de maşini înmatriculate anul acesta în Bucureşti, circa 32.000 şi-au ales ce să apară pe număr.

De multe ori putem şti numele persoanei care conduce maşina din faţa noastră, fără să o cunoaştem. Este simplu. Plăcuţa de înmatriculare ne sugerează acest lucru. Dar sunt şi situaţii în care nu înţelegem de ce persoana respectivă a ales un număr care atrage atenţia. Psihologii spun că oamenii asociază acronimele, ideea de număr, cifră, cu lucruri diferite care ţin de propria experienţă de viaţă, propriile lui reprezentări despre lucruri, situaţii sau fapte.

"O plăcuţă de înmatriculare este o plăcuţă care poate fi translatată cu uşurinţă în plan simbolic şi asociată cu lucruri care au sens pentru noi. Dacă o persoană alege să-şi pună prescurtarea numelui, este din nevoia de a particulariza, de a crea o legătură între maşină şi proprietar. Astfel, scoţi maşina din anonimat cu propriul nume", a declarat pentru REALITATEA.NET psihologul Hanibal Dumitraşcu.

De multe ori am putut observa în trafic şi numere de genul 666YAD sau 999HEL. Psihologii spun că persoanele care aleg astfel de numere vor să impresioneze.

"Există şi situaţii în care persoanele încearcă să transmită mesaje agresive prin intermediul plăcuţei de înmatriculare. Ele au rolul de a atrage atenţia, de a şoca şi de a-l scoate în evidenţă. O astfel de persoană poate avea tulburări în plan comportamental", a mai spus Hanibal Dumitraşcu.

Dar sunt şi situaţii în care persoanele aleg anumite combinaţii, deoare plăcuţa de înmatriculare poate avea în mintea celui care o ataşează maşinii sale şi valori magice. Poate să aibă rol de amuletă, de totem sau poate să-i dea senzaţia de siguranţă, mai spun psihologii.

Persoana care alege varianta de număr preferenţial este o persoană care vrea să-şi exprime dorinţa de libertate, spun psihologii.

"Există o legătură între faptul că oamenii îşi aleg numerele preferenţial şi personalitatea lor. Sunt persoane care nu sunt de acord cu hazardul, cu ce litere sau cifre le-ar pica şi atunci au dorinţa de a influenţa pe cât pot acest lucru", a declarat psihologul Mihaela Sahlean.

"Vor să-şi arate alegerea. Este această plăcere pe care o au oamenii de a alege. Ai senzaţia că ai mai multă libertate. Alegi faţă de ceea ce îţi vine prin calculator", a adăugat Mihaela Sahlean.

Pe lângă aceste cazuri, sunt şi persoane care vor să strârnească râsul. Pe acestea le vom recunoaşte după cuvântul format din literele de pe plăcuţă. În această categorie intră numere de genul ZEU, DUH, 222ZZZ sau 111UNU.

Anul acesta, au fost înmatriculate pentru prima dată 43.591 de maşini, în Bucureşti, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule. Dintre acestea, 31.972 au fost înmatriculate cu numere preferenţiale, în timp ce 11.619 au primit numere "la rând".

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii