Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plagiat în Parlament Cum i-au copiat social-democraţii pe liberali

ro

23 Sep, 2014 13:20 2346 Marime text
Deputatul PNL de Constanţa, Mihai Lupu, a susţinut astăzi o declaraţie politică cu titlul: PNL a votat DA pentru anularea interdicţiei de cumul a pensiei cu salariul".

Deminitarul constănţean susţine că, săptămâna trecută, la momentul adoptării propunerii privind anularea interdicţiei de cumul a pensiei cu salariul în Plenul Camerei Deputaţilor, social-democraţii au demonstrat că "plagiatul rămâne marcă înregistrată PSD!".

Iată argumentele deputatului PNL în acest sens:

"Stimaţi colegi,
Săptămâna trecută  a fost dezbătută și adoptată în Plenul Camerei Deputaţilor una dintre propunerile de anulare a reglementării prin care pensionarilor li se interzice să cumuleze pensia cu salariul.
În dezbaterea respectivei şedinţe au fost două propuneri legislative, una iniţiată de către noi, parlamentarii PNL, iar cea de-a doua de către cei ai PSD.
Aşa cum era previzibil, dar în afara cutumelor statuate până în prezent în Parlament, potrivit cărora atunci când se dezbat mai multe iniţiative legislative care au aceeaşi temă se ajunge la contopirea acelor proiecte într-unul singur, asumat de către toţi iniţiatorii, şi de data aceasta PSD şi-a tras partea leului din motive electorale. Astfel, majoritatea din arcul guvernamental a adoptat proiectul PSD, care copia proiectul PNL depus în Parlament încă din anul 2012 şi care fusese deja adoptat de Senat. Prin acest fapt se demonstrează şi de această dată că plagiatul rămâne marcă înregistrată PSD!
Partidul Naţional Liberal a susţinut încă de la început, prin mai multe propuneri legislative, anularea acestei prevederi, luând în considerare jurisprudenţa Curţii  Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza Buchen contra Cehiei – 2002, potrivit căreia noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu şi dreptul la pensie au fost asimilate unui drept de proprietate, iar interdicţia de a cumula pensia cu salariul a fost considerată expropriere.
Mai mult decât atât, tot noi, liberalii, am atras atenţia asupra faptului că în majoritatea ţărilor membre NATO şi UE cumulul pensie-salariu este permis, anularea acestuia afectând pensionarii în general, dar şi persoanele aflate sub vârste standard de pensionare, în primul rând cadrele militare disponibilizate ca urmare a măsurilor de reorganizare a armatei în conformitate cu angajamentele României de aderare la NATO, care aveau în acea perioadă între 40 şi 55 de ani.
Dar trecând peste toate subterfugiile electorale ale PSD, noi, liberalii, în calitate de iniţiatori reali ai stopării acestei dicriminări de interzicere a cumulului pensiei cu salariul, am fost consecvenţi şi am dat un vot pentru anularea acesteia!"

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii