Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:47 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia Română a participat la acţiunea internaţională Rail Action Day – Active Shield

ro

28 Jun, 2019 09:44 1545 Marime text
Poliţia Română a participat la acţiunea internaţională Rail Action Day – Active Shield (un concept al RAILPOL - reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene), organizată simultan în Europa, pentru siguranţa transporturilor feroviare.
 
În intervalul 26 – 27 iunie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi a coordonat acţiunea desfăşurată în toată ţara, sub egida RAILPOL.
 
În cele 24 de ore, peste 3.400 de polițiști din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi au verificat 397 de stații feroviare şi aproape 400 de trenuri de călători.
 
Pe numele a 12 persoane au fost întocmite dosare penale, dintre care 3 pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt și alte 7 sub aspectul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală, fiind reținută o persoană.
 
Controalele efectuate la două puncte de colectare a deșeurilor reciclabile din Craiova şi Pitești au stabilit că mai multe persoane ar fi predat fier vechi (până la 104.000 kg.), pentru care ar fi încasat fiecare sume de până la 92.000 de lei, fără a se reţine impozitul pe venit, întrucât au declarat că deșeurile feroase provin din gospodăria proprie.
 
Poliţiştii au oferit şi recomandări esenţiale pentru lucrătorii comerciali din stațiile de cale ferată, cu privire la faptul că este interzisă depozitarea de bagaje ce conțin substanțe inflamabile, arme, valori monetare sau alte produse interzise prin lege.
 
De asemenea, acestora li s-a recomandat să sesizeze Poliţia atunci când observă că se lasă bagaje sau colete suspecte şi să reţină semnalmentele persoanelor care le depozitează.
 
Acţiunea, de tip „Rail Action Day – Active Shield”, care a avut scopul de preveni şi combate ilegalităţile din domeniul transporturilor feroviare, s-a desfăşurat concomitent şi în celălalte ţări europene.

 
Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii