Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română, prezentă la Convenția Europeană a Şefilor de Poliție de la Haga

ro

28 Sep, 2018 17:54 2123 Marime text
Săptămâna aceasta, adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliţie Victor Wili Apreutesei, s-a aflat în Regatul Țărilor de Jos, la Haga, unde a participat la Convenția Europeană a Șefilor de Poliție și a avut mai multe întâlniri bilaterale.

În agenda convenției, au fost discutate soluții pentru înlăturarea principalelor amenințări la siguranța comunităților din spațiul european și elemente concrete de colaborare polițienească și de eficientizarea a schimbului de informații.
 
În perioada 25 – 27 septembrie 2018, adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliţie Victor Wili Apreutesei, s-a aflat în Regatul Țărilor de Jos, la Haga, în scopul participării la Convenția Europeană a Șefilor de Poliție și pentru a avea mai multe întâlniri bilaterale.
 
În cadrul reuniunii, au fost discutate principalele amenințări la siguranța comunităților din spațiul european (criminalitate cibernetică, migrație ilegală, droguri, terorism) și soluții pentru acestea.
 
Reprezentantul României a susținut dezvoltarea unui mediu informaţional dinamic, bazat pe interoperabilitate şi servicii specifice societăţii informaţionale, cât şi asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a intereselor de securitate naţională, într-un cadru legal adecvat. În acest sens, în cadrul viitoarei Președinții  a Consiliului Uniunii Europene, va fi supus atenţiei Statelor Membre un concept inovator în desfăşurarea activităţilor poliţieneşti „Policing in a connected world - Novel actionable information“.
 
De asemenea, reprezentantul Poliției Române a susținut necesitatea consolidării parteneriatul cu comunitatea pe termen mediu şi lung, raportat la o perspectivă europeană în care Poliția trebuie să fie adaptată la libertatea de mișcare a cetățenilor în spațiul Uniunii.
 
A fost subliniată experiența Poliției Române în domeniu cooperării polițienești internaționale privind misiunile de suport operativ din care a rezultat că activitățile preventive pot fi desfășurate mult mai eficient prin prezența polițiștilor români pe teritoriul altor state europene unde sunt prezente comunități românești.
 
La sediul Europol, adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliţie Victor Wili Apreutesei, a avut întâlniri bilaterale cu domnul Erik Akerboom - șeful Poliției Olandeze, Anders Thornberg – șeful Poliției Suedeze, Holger Münch – șeful Poliției Federale Germane, Nicoletta della Valle – șeful Poliției Federale din Confederația Elvețiană și Michaela Kardeis - Director General al Direcției Generale de Securitate Publică din Austria. Au mai avut loc întâlniri cu reprezentanții structurilor de poliție și jandarmerie din Franța, Spania, Croația și Finlanda.

 
În cadrul întâlnirilor, a fost discutată necesitateaconsolidării securității interne a Uniunii Europene, iar reprezentantul Poliției Române a informat partenerii de dialog cu privire la prioritățile pe care România urmează să le promoveze în cadrul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
 
De asemenea, cu fiecare reprezentant al polițiilor din statele partenere, au fost discutate elemente concrete de colaborare polițienească și de eficientizarea a schimbului de informații.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii