Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist din cadrul IPJ Botoșani prins când a primit 3.000 euro

ro

30 Oct, 2015 10:50 1899 Marime text
 
În cadrul zilei de ieri, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Botoşani, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, au procedat la prinderea în flagrant a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul Poliţiei Rutiere, cu ocazia primirii sumei de 3.000 euro.
 
În fapt, în luna octombrie 2015, la nivelul SJA Botoşani s-a înregistrat plângerea penală a lui OAP din care rezultă că, în intervalul iulie-octombrie 2015, polițistul, exercitând presiuni şi ameninţări asupra sa, i-a solicitat acestuia şi familiei sale suma de 10.000 euro, folosindu-se de un incident rutier în care au fost implicaţi cei doi, dar în urma căruia agentul de poliţie nu a suferit leziuni corporale care să atragă aplicarea art. 196 alin. 3 Cod penal.
 
În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani desfășoară cercetări față de polițist sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. 1 și 3 Cod penal raportat la art. 13 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, acesta fiind reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.
 
La realizarea flagrantului, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani au beneficiat de sprijinul Serviciului Județean Anticorupție Suceava și al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). 
 
 
 
Sursa foto: monitorulcj.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii