Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:47 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii au finalizat cercetările faţă de membrii unei grupări specializate în metoda accidentul

ro

18 Dec, 2015 14:32 1399 Marime text
 
Poliţiştii din Constanţa au finalizat cercetările faţă de toţi cei 24 de membri ai unei grupări infracţionale, care ar fi comis 42 de înşelăciuni prin metoda „accidentul“, cauzând un prejudiciu de peste 400.000 de lei.
 
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au finalizat cercetările faţă de 24 de persoane, dintre care 8 aflaţi în detenţie la data comiterii faptelor, ceilalţi 16 fiind persoane aflate în stare de libertate din judeţele Constanţa şi Ialomiţa.
 
Din cercetări a reieşit că cei 24, constituiţi într-un grup infracţional organizat, ar fi comis 42 de infracţiuni de înşelăciune prin metoda Accidentul, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapte comise în perioada aprilie-august 2015, pe raza municipiului Constanţa.
 
Prejudiciul total, cauzat celor 42 de persoane vătămate este de peste 400.000 de lei, recuperat parțial.
 
De asemenea, pentru recuperarea întregului prejudiciu, a fost instituită măsura sechestrului asupra conturilor bancare ale celor în cauză, precum şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestora.
 
Reamintim că, în cursul lunii iunie 2015, unul dintre membrii grupării a fost prins în flagrant delict, în timpul comiterii unei fapte, iar ulterior, au fost identificaţi şi alţii, fiind efectuate percheziţii, la data de 19 august 2015, la domiciliile acestora şi într-un penitenciar.

La data de 17 decembrie, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu propunere de trimitere în judecată a celor 24, din care 11 în stare de arest preventiv, zece sub control judiciar şi trei în stare de libertate.
 
Ancheta a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.



Sursa foto: antena3.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii