Polițiștii au luat la puricat piețele, târgurile și oboarele

26 Sep, 2016 14:41
ZIUA de Constanta
2073
Marime text
Polițiștii au ridicat aproape trei tone de carne și produse din carne, peste 64.000 de kilograme de legume și fructe, 318.184 de țigarete, 1.864 de litri de alcool și peste 100.000 de kilograme de alte produse, în urma unei acțiuni organizate în acest weekend, la nivel naţional, în pieţe, târguri și oboare, informează un comunicat la IGPR.
Au fost constatate peste 300 de infracțiuni, au fost aplicate 13.370 de sancțiuni contravenționale, iar 10 persoane au fost reținute.
Și la Constanța, polițiștii au făcut verificări la târgul de fructe și legume de pe varianta Constanța-Ovidiu. Oamenii legii au confiscat aproximativ trei tone de marfă fără documente justificative și au aplicat amenzi de circa 30.500 de lei.
Poliția Română desfășoară permanent acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă.
Astfel, în perioada 23-25 septembrie, 6.608 poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi au acționat, la nivel naţional, în pieţe, târguri, oboare şi în zonele adiacente acestora.
În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 4.252 de controale, dintre care 2.960 la societăți comerciale, 905 în piețe și 387 în târguri/oboare.
De asemenea, au fost constituite 864 de filtre rutiere, fiind verificate 15.964 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 323 de infracţiuni, dintre care 85 de natură economică și 125 la regimul circulaţiei rutiere și au fost recuperate prejudicii în valoare de peste 1.430.000 de lei.
În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 266 de persoane, dintre care 10 au fost reţinute.
Au fost ridicate în vederea confiscării sau indisponibilizate bunuri în valoare totală de 921.673 de lei, dintre care 2.768 de kilograme de carne și produse din carne, peste 64.000 de kilograme de legume și fructe, 318.184 de țigarete, 1.864 de litri de alcool și peste 100.000 de kilograme de alte produse.
De asemenea, au fost aplicate 13.370 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.541.735 de lei, dintre care 1.335 la Legea nr. 61/1991privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică, 2.310 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 113 la H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 8.203 sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 112 pentru neacordarea priorității pietonilor, 930 pentru abateri ale pietonilor și 520 pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și staționarea autovehiculelor.
Au fost aplicate 37 de sancțiuni prevăzute de O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, precum și 27 la H.G. nr. 69/2012 privind transportul de persoane.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 424 de permise de conducere şi au retras 209 certificate de înmatriculare.
(foto ilustrativ)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii