Polițiștii locali, jandarmii și lucrătorii Polaris au aplicat amenzi pe strada Semănătorului din Constanța. Ce nereguli au fost constatate
Polițiștii locali, jandarmii și lucrătorii Polaris au aplicat amenzi pe strada Semănătorului din Constanța.
19 Apr, 2018 13:11
ZIUA de Constanta
1914
Marime text

Potrivit Poliției Locale Constanța, în cadrul acțiunii s-au desfășurat următoarele operațiuni:
-s-au aplicat un număr de 19 sancțiuni contrevenționale (8 amenzi pentru creșterea animalelor și 11 pentru neîntreținerea curățeniei în interiorul curților) în valoare totală de 8.700 lei.
-s-au luat măsuri de igienizare a zonei de către lucrători ai SC Polaris M Holding SRL;
În timpul controlului efectuat s-a dispus ridicarea de pe domeniul public al unui vehicul cu tracțiune animală, iar proprietarul atelajului s-a conformat în timpul desfășurării acțiunii.
De asemenea, au fost încheiate 3 note de constatare cu invitația de a se prezenta la sediul instituției în vederea încheierii a procese verbale de constatare și sancționare a contravenției în baza Legii 50/1991 republicată, pentru executarea de construcții fără autorizație.
”Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterea încălcării normelor legale în vigoare” - au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.
Sursa foto: Poliția Locală Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii