Polițistul Eugen Stan, trimis în judecată pentru 18 infracțiuni de agresiune sexuală

15 Jun, 2018 16:14
ZIUA de Constanta
2314
Marime text
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului STAN EUGEN, sub aspectul săvârșirii a 18 infracțiuni de agresiune sexuală, aflate în concurs real, prev. de art. 219 alin. 1 Cod penal, art. 219 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
Din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, inculpatul Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 și 38 de ani, în diferite locuri de pe raza municipiului București. Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracțiunile fiind săvârșite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora.
Menționăm că la data de 8 ianuarie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Stan Eugen vizând, în primul rând, săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală asupra a doi minori, de 5, respectiv de 9 ani, la data respectivă inculpatul fiind angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Prin ordonanța din 9 ianuarie 2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus preluarea cauzei de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe parcursul urmăririi penale au fost preluate mai multe dosare de la parchete de pe lângă judecătoriile de sector din București având ca obiect, de asemenea, săvârșirea unor infracțiuni de agresiune sexuală de către inculpatul Stan Eugen, acestea fiind reunite într-un nou dosar, care în final a fost reunit cu dosarul menționat anterior.
În cauză, procurorii au dispus prin ordonanță instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului cu privire la bunuri mobile şi imobile ale inculpatului.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 6 București.
”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, menționează procurorii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii