Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:40 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii au fost la datorie în noapte de Înviere

ro

01 May, 2016 11:49 2975 Marime text
În Noaptea de Înviere, peste 2.000 de salvatori au asigurat misiunile specifice în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare, iar alți 3.000 au fost la datorie pentru protecția și siguranța cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite.

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost derulate 1.002 intervenții, salvatorii fiind solicitați la 52 misiuni de stingere a incendiilor, 877 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 5 misiuni de descarcerare și 5 pentru deblocare/salvare.

De asemenea, în această perioadă, 780 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vieții.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu 21% față de Noaptea de Înviere din anul trecut.În vederea optimizării acțiunilor operative, inspectorul general al IGSU a dispus măsuri pentru dislocarea mai multor autospeciale de descarcerare și acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 și A4, având în vedere că este preconizată o creștere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului. În continuare, pentru creșterea nivelului de securitate, echipajele de intervenție rămân mobilizate pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii