Ponta, replica la replica lui Geoana "Sa se hotarasca daca mai vrea sau nu in PSD"
Ponta, replica la replica lui Geoana: "Sa se hotarasca daca mai vrea sau nu in PSD"Războiul cuvintelor dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană continuă şi astăzi, după interviurile acordate de cei doi pentru EVZ. Actualul lider PSD i-a transmis un avertisment preşedintelui Senatului: "Să se decidă dacă mai rămâne în partid".
"Atitudinea domnului Geoană faţă de PSD după Congresul din februarie trebuia lămurită mai devreme sau mai târziu. Săptămâna viitoare asta vom face, în sensul în care domnul Geoană se va hotărâ dacă mai vrea sau nu să mai rămână în PSD. În felul acesta, în mod sigur, nu se poate!", a declarat Victor Ponta, la RFI.Pontaneagă faptul că în spatele declaraţiilorîn care l-a atacat pe Mircea Geoanăar sta de fapt intenţia de a-l înlocui pe acesta de la conducerea Senatului, aşa cumfostul lider social-democratsugera într-un interviu acordat în exclusivitate EVZ.
"Nu, asta-i o prostie! Am spus-o foarte clar şi eu nu iau decizii singur, ci împreună cu cei din conducerea partidului: noi nu vom face propunerea pentru un alt preşedinte al Senatului. După cum vedeţi, nici PDL-ul şi domnul Băsescu deodată, brusc şi ciudat, nu-şi mai doresc pe altcineva acolo. Cred că avem lucruri mai importante de făcut. Însă, într-adevăr, în PSD rămân doar cei care simt că pot să fie pesedişti şi se pot bate pentru interesul partidului", a spus Ponta, care a ţinut să-şi sublinieze mesajul.
"În PSD şi într-un partid poţi să rămâi dacă accepţi că nu poţi să fii întotdeauna numai numărul unu. Dar încă o dată spun, săptămâna viitoare trebuie să lămurim acest subiect, nu poate să rămână aşa, e foarte clar", a continuat el.
Războiul replicilor dintre Ponta şi Geoană
Ponta: Pe vremea lui Geoană, mogulii influenţau 100% deciziile PSD.
Geoană: Toate deciziile s-au luat în forurile deliberative ale PSD. Este o afirmaţie gratuită şi jignitoare.
Ponta: Mircea Geoană e, din păcate, pentru noi, imaginea eşecului, a compromisului, a înfrângerilor şi a umilinţelor. Ceea ce ne deranjează când mai iese din când în când în faţă, nu este că nu e de acord. Normal că nu e dacă nu e el. Ci faptul că ne readuce aminte de acele vremuri triste.
Geoană: Cred că în "era Geoană" a fost prea multă toleranţă pentru modul în care Victor Ponta şi-a construit notorietatea prin atacuri împotriva partidului, prin atitudini de puşti obraznic şi răzvrătit.
Deşi pare aberant, încep să cred că acesta ar putea să fie unul din scopurile ascunse ale acestui atac al domnului Ponta. Şi nu este primul. Poate îl deranjează că un alt PSD-ist ocupă o funcţie importantă în statul român, singura redută care a rămas la dispoziţia noastră.
Sursa: Evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp